Dragoș Pătraru a luat o mică pauză de la emisiunea sa pentru a putea să-și lanseze noua carte. Prezentatorul a dat toate detaliile despre volumul său și despre motivul pentru care a ajuns să-l scrie. Ceremonia de lansare a manuscrisului a avut loc chiar zilele acestea.
Jurnalistul este cunoscut de întreaga țară pentru emisiunea pe care a realizat-o atât la TV, cât și în mediul online. Are o mulțime de fani și de abonați care îi urmăresc criticile, analizele și toate produsele media pe care le oferă, spre surprinderea și corectarea unor defecte, dar și pentru educarea populației.
Dragoș Pătraru a avut nevoie de ani de citit cărți și articole pentru a putea realiza volumul „Atenție cu intenție”. Chiar dacă a depus foarte mult efort, se poate declara mândru de rezultat deoarece a realizat un manuscris pe care și-ar fi dorit să-l lectureze acum 10, 15 ani.
„Am adunat aici idei relevante din zeci de cărți și articole. Sunt idei despre societate, despre capitalism, despre economie, democrație, singurătate, dezbinare. Idei despre cum putem construi o lume mai bună dacă decidem să alocăm atenție cu intenție problemelor importante din jurul nostru. E cartea pe care aș fi vrut eu să o citesc în urmă cu vreo 10-15 ani. Mi-ar fi deschis mult mai devreme porțile către autorii și ideile care mi-au redefinit în timp valorile. Cartea e proaspăt scoasă din tipar și gata să te țină departe de ecrane câteva ore”, spune prezentatorul de la Starea Nației.
Dragoș Pătraru și-a motivat scrierea cărții ca pe o analiză imperios necesară a vremurilor în care trăim. Individualismul care a dus la stârpirea empatiei și a spiritului de echipă trebuie moderat, pentru a ne putea bucura, din nou, de o societate benefică fiecărui cetățean:
„Trăim vremuri în care suntem mai dezbinați ca oricând și asta din cauza faptului că în ultimii 40-50 de ani s-a mers foarte mult pe această doctrină a lui „eu”. Da, eu contez, eu sunt important. Individualismul ăsta, „trebuie călcați pe cap toți, pentru că eu trebuie să mă ridic și să am eu și nu contează ce se întâmplă cu ceilalți. Și acum realizăm că acum 40-50 de ani în loc să o luăm la stânga, am luat-o la dreapta.
Trebuie să ne regrupăm, pentru că ne-am dat seama că nu putem decât împreună. Dacă nu lucrăm împreună și irosim resursele și stoarcem pământul ăsta de tot ce are să ne dea, nu vom reuși să supraviețuim niciunul dintre noi. Și atunci datorăm totul societăților și trebuie să le facem să funcționeze pentru cât mai mulți”, este mesajul pe care l-a transmis prezentatorul.